Stări de spirit, Praga Octombrie, 2015…

Stări de spirit, Praga Octombrie, 2015…

autor: Otilia Sîrbu

 

Departe de zarva românească, de grupurile mediatice, de meteorologii care amenință cu iarna – deși este un lucru firesc și acest anotimp, un altul peste noi –  departe de toate ale noastre…

Praga, miez de octombrie, invitația profesorului universitar Ioan Cărmăzan adresată studenților, masteranzilor și profesorilor.

O acțiune definită printr-un parteneriat generos (UARF – Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film, Universitatea Hyperion și CNC – Centrul Național al Cinematografiei) cu un obiectiv pe măsură.

A primi o lume în palmele tale prin care să poți crea o alta prin imaginație, prin firescul trăirii autentice, printr-un act unic, obiectivul acestei invitații speciale.

Toți cei care au răspuns acesteia și-au asumat nuanțele, miile de nuanțe ale propriei creației printr-un efort special și trudnic copleșiti de frumusețea unui oraș construit pe veșnicia clipelor.

Ființele creatoare sunt cele care au timpul permanent cu ele. Nu se plâng de  el, nu-l caută, nu-l rătăcesc, nu-l ignoră. Il drămuiesc în permanență pentru a da naștere viselor lor. Un timp al profanului dus în sacralitatea clipei ca mai apoi ea să definească veșnicia printr-o altă clipă, o alta…

Măsura adevărată a timpului măsurat în esența lui constă și în felul în care este dăruit celuilalt. Dăruit nu ca acțiune banală, ci ca supremația clipei trăite, aducătoare a unui timp ce poate fi unic.

In veșnicia unui timp necalculat nu doar pentru sine, pentru starea aceea de spirit ce poate aduce atâtea ofrande încât să schimbe starea de spirit a celuilalt prin timpul sinelui de sine. Timpul celuilalt poate și va rămâne în urmă ca mai apoi să vină înzecit desăvârșind înmiit clipa petrecută împreună.

O primă stare de spirit. Să te încrezi în celălalt mai mult decât o poți face tu cu propria persoană. Adică să duci ego-ul năpădit de atâtea prejudecăți și să i-l „predai” celuilalt. În măsura generozității cu care ești înzestrat să te raportezi la celălalt, din timpul celuilat să poți face mărgăritare ale stării de spirit, să anulezi bariere, prejudecăți, să transformi ziua în noapte și noaptea în echinocțiu. Să calci pe toată talpa piciorului în ideea de tine mergând alături ca într-o cursă sportivă dură dar loială alături de semenul tău.

Prima stare de spirit dacă a fost câștigată înseamnă și primul act creator autentic. Actul sinelui. Doar prin el se poate ajunge la respirația artistică, acolo apare conștiința vocației. Conversația autentică într-un timp ce se dilată prin apartenența a două sau mai multe suflete într-un sine căutător de adevăr, de ritual reinventat prin trăire.

Toate venind în întâmpinarea acelei invitații făcute de un profesor pentru studenții săi pentru a-i învăța să calculeze veșnicia prin numărul clipelor, al minutelor, al zilelelor de creație.

Praga a înțeles și s-a dovedit a fi un oraș atât de primitor, de încrezător în toate promisiunile făcute de acest grup de români dornici să ducă limita dincolo de limită, încât totul s-a transformat în povestea neuitată dintr-un octombrie fastuos prin respirația unui oraș unic. Prin creația celor, care pășind pe toată talpa piciorului în actul creator asumat, au învățat că valoarea vieții nu poate fi decât una creatoare prin minutele dăruite ei răscumpărate prin sinele purtător și de lumini și de umbre. Sinele revendicat deplin prin creație prin lumina veșniciei din clipa ce naște altă clipă. O alta…

Ioan Cărmăzan, Otilia Sîrbu, Sebastian Chelu, Mirela Tămaș, Deian Cărmăzan, Mariana Mihăilă, Ștefan Zaharia, Iulia Ona, Ionuț Achivoaie, Paula Chirilă Aciu, Brândușa Dăscălescu, Șerban Ravovițeanu… miez de octombrie… Praga, 2015.

 

About The Author

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *